Ce bijuterii si cristale se potrivesc
zodiei mele


Inca din adolescenta, am realizat faptul ca sunt atrasa foarte mult de cristaloterapie, cu tot ce presupune aceasta. Cristaloterapia este o pseudo – stiinta folosita in medicina alternativa, care utilizeaza pietre semipretioase si cristale similare de cuart, ametist sau chiar si opal, pentru diferite sedinte de tratare a anumitor afectiuni (putem mentiona si meditatia sau eliminarea stresului). Sustinatorii tehnicii considera ca au puteri de vindecare (chiar daca, cu toate acestea, nu exista baze stiintifice care sa sustina aceasta afirmatie). In ceea ce ma priveste pe mine si parerea mea personala, eu am considerat dintotdeauna ca natura, cu tot ce are ea mai bun de oferit, este menita si chiar ne poate ajuta prin toate mijloacele ei. Inclusiv prin prisma pietrelor semipretioase si a cristalelor. Pot spune ca acest subiect ma fascineaza maxim, imi place foarte mult si chiar am ce sa va povestesc despre el.
Despre enigmatica zodie Pesti
Ca o simpla introducere, eu sunt zodia Pesti – probabil multi dintre voi stiu deja faptul ca pestii sunt cei mai misteriosi, mai spirituali si chiar (de ce nu) mai neintelesi decat restul zodiilor la un loc. Eu m-am regasit foarte mult in aceasta zodie, in sensul ca descrierea ei mi se potrivea manusa (in proportie de 85%). As putea sa ma declar Pesti get – beget. Nu doar pentru ca asa spune data in care m-am nascut, ci pentru ca asa ma simt. Pentru nativii din zodia Pesti, legile interioare si cele moralele sunt cele care au prioritate in fata legilor sociale (intotdeauna). Datorita faptului ca vorbim de un semn yin, feminin, natura acestei zodii este una receptiva. Fiind una din zodiile de apa, regasiti la aceasta o deosebita sensibilitate, de unde si foarte marea receptivitate a zodiei, mai ales la nivel psihic. Specialistii astrologi spun despre nativii din aceasta zodie ca au abilitati empatice extraordinare, o intuitie foarte buna, chiar telepatica.
Lucruri care imi plac, in functie de zodie
In primul rand, vreau sa mentionez faptul ca imi place singuratatea, in sensul ca atunci cand simt nevoia sa imi reincarc bateriile, pot efectiv sa ma rup de lume, pana cand simt ca pot sa fac fata societatii din nou (mai pe romaneste, sunt o fire introvertita). Imi place sa cred despre mine ca ma dezvolt spiritual cu fiecare experienta de viata prin care am trecut si cu fiecare lectie pe care am invatat-o in urma acestora. De asemenea, imi place mult sa citesc si sa evadez in lumi imaginare, create si stiute doar de mine. Iar pe viitor, folosindu-ma de aceasta imaginatie, vreau neaparat sa incep sa public si carti (pentru ca am deja multe titluri in minte si cateva carti care asteapta doar sa fie publicate oficial). Si fiind zodia Pesti, imi place tot ce are legatura cu apa in sine, doar ca singurul meu ‘’handicap’’ este ca… nu stiu sa inot! Cel mai mare paradox al meu, ca zodie de apa ce sunt! Alte lucruri care imi plac si care ma descriu perfect: ador sa port bijuterii sau seturi din cristale terapeutice, aferente zodiei mele, bineinteles. Nu sunt mare fana a bijuteriilor prea scumpe sau pretioase, pentru ca eu consider ca alte lucruri sunt mult mai importante in viata, decat pretul (uneori nejustificat) al unor metale, pe care Pamantul ni le pune la dispozitie gratis, fara sa ceara nimic in schimb. Din aceasta cauza, eu acord un respect deosebit Pamantului si naturii care ne inconjoara.
Ce bijuterii si cristale se potrivesc zodiei mele
Abia asteptam sa ajung si la aceasta intrebare. Bineinteles, dupa cu stim deja, fiecarei zodii ii corespunde un numar foarte mare de cristale sau pietre semipretioase, dar eu am cateva preferate pe care vreau neaparat sa le trec in revista:
-
Acvamarinul: este o piatra semipretioasa de culoare albastru – deschis sau verzuie (uneori chiar spre turcoaz). Face parte din familia berilurilor, un mineral compus din silicat de aluminiu si beriliu. Efectele sale metafizice asupra corpului uman sunt urmatoarele: au un puternic rol protector pentru sanatate, reduce durerea, retentia de lichide, echilibreaza hormonal, ajuta la eliberarea de dependente periculoase (medicamente de exemplu), benefic pentru timus, ficat, stomac, sistemul imunitar, rinichi, tiroida (eu am fost diagnosticata inca de la varsta de 9 ani cu tiroidita lui Hashimoto), splina, inima, ochi, dinti, urechi, benefic in caz de alergii respiratorii, bronsite, tuse, dureri dentare, acnee, alergii, migrene, hipotiroidism (tiroidita lui Hashimoto se incadreaza la hipotiroidism), oreion, inflamatii, previne pierderile de sarcina, se poate crea elixir pentru sanatate (o piatra de acvamarin tinuta in apa) sau poate fi plasat peste ochi, purtat sau asezat la gat (mie imi place sa port bijuterii din argint, pentru ca se potrivesc de minune cu culoarea acestei pietre).


-
Piatra Lunii: nu aveam cum sa nu mentionez aceasta piatra, pe care o ador! Faptul ca este asociata cu luna (astrul meu preferat), are si o culoare diafana, aproape divina din punctul meu de vedere. Este considerata o piatra a norocului si a emotiilor, o piatra tipic feminina, a iubirii si sperantei, o piatra a dorintelor implinite. De asemenea, se spune despre aceasta ca este o piatra a fertilitatii pamantului, a celui de al treilea ochi. Este o piatra sacra foarte apreciata. Intareste aprecierea si respectul de sine, puterea de vindecare a organismului, clarviziunea, claritatea gandirii. Ador aceasta piatra si mi se pare foarte potrivita a fi purtata ca si pandantiv, la un colier finut din argint sau din piele. Consider ca aceasta piatra se potriveste si personalitatii mele (‘’just like the Moon, a part of her was always hidden’’). O alta modalitate in care as alege sa port aceasta piatra: incrustata intr-un inel de argint, finut, elegant si feminin.

-
Quantum Quattro: ultima, dar nu cea din urma piatra despre care vreau sa va vorbesc, este Quantum Quattro. O piatra mai putin cunoscuta, pe care eu am descoperit-o recent, dar care mi-a atras atentia inca din prima. De ce? Mie imi place sa o numesc piatra universala, pentru ca aceasta este extrem de potrivita pentru fiecare zodie! Compozitia chimica a acestei pietre, alcatuita din patru silicati si un carbonat, precum si trecerile bruste si spectaculoase de la o culoare la alta, au determinat acest nume putin ciudat, dar atat de potrivit acesteia (saltul cuantic se manifesta la scara macroscopica sub forma de explozii, eruptii, fenomene violente cu aparitie brusca. Un exemplu pot fi Supernovele ce apar ca urmare a unui Salt Cuantic in structura Stelara). Mai este supranumita si “Piatra Milenium”, deoarece este o combinatie de Shattuckite (albastru intens), Dioptas (verde crud), Chrysocolla (bleu – verde), Malachit (nuante de verde) amestecate laolalta, impreuna cu Cuart Fumuriu, intr-o singura roca. Quantum Quattro are un puternic rol protector impotriva pericolelor de orice tip (fizice, psihice, energetice).

Ca o oglinda, trimite energiile negative si gandurile rele inapoi la sursa. Si cand am aflat ca aduce toate aceste beneficii asupra oricarei zodii, nu m-am putut abtine si mi-am comadat si eu cateva, iar pentru asta am apelat la site-ul celor de la StoneMania Bijou. StoneMania Bijou este unul dintre cele mai mari magazine de bijuterii, confectionate exclusiv cu pietre semipretioase si cristale naturale neprelucrate din Romania. In magazinul fizic si online sunt disponibile peste 160 varietati de cristale si 7000 produse. Eu am comandat 6 pietre, pe una ca sa o port intotdeauna asupra mea in portofel, una am oferit-o in dar prietenului meu (tot in portofel o tine si el), iar 4 dintre ele le-am oferit in dar prietenelor mele apropiate. Am zis ca, daca tot am descoperit o piatra atat de complexa (si completa din punctul meu de vedere), de ce sa o tin doar pentru mine? Personal, imi place sa ii ajut si pe cei din jurul meu cat pot de mult, pentru ca sunt foarte altruista din fire.
De asemenea, fiind zodia Pesti, am o afinitate si pentru perle. Mi se par cele mai gingase pietre si le consider cu adevarat pretioase. Mereu m-au fascinat si, cand eram mica, imi doream foarte mult sa gasesc si eu o perla intr-o scoica, perla pe care sa o pastrez ca cea mai de pret posesiune a mea. Si de fiecare data cand mergeam la mare, luam la rand toate scoicile pe care le gaseam pe plaja, cu speranta ca intr-o zi voi gasi ceea ce imi doresc. Acum, adult fiind, am inteles ca perlele nu se gasesc asa, ‘’pe toate drumurile’’ si ca doar anumite scoici le pot produce. Din acest motiv, am acumulat si mai mult drag de perle, pentru ca am inteles cat de greu sunt de obtinut. Daca pe vremuri oamenii cautau mult dupa astfel de comori, in prezent fermele de scoici ne ajuta sa ne bucuram mai usor de ele, pentru ca in prezent sunt mai accesibile decat erau pe vremurile stramosilor nostri.
Asa cum am mai spus, pentru mine, comorile Pamantului sunt cele mai pretioase. Nu cele realizate in laboratoare, prin procese chimice complexe. Mereu voi avea un mare respect pentru natura, pentru ca simt ca am o reala conexiune spirituala cu aceasta. La nivel metafizic vorbind, cred ca Universul chiar are grija de noi si ne ofera tot ce are mai bun, doar ca noi, uneori, in goana rapida dupa lucruri banale sau idealuri false, uitam de acest lucru: de faptul ca Universul ne iubeste si ne vrea binele si uneori noi ne impotrivim lui. In astfel de cazuri, acesta ne mai trage de maneca si ne da lectii, pentru a ne readuce pe drumul cel bun. Cheia pentru o viata frumoasa este, din punctul meu de vedere, iubirea. Iubiti viata, iubiti lucrurile marunte si iubiti faptul ca, in fiecare zi, va este oferita o noua sansa la viata. Apreciind ceea ce Universul ne ofera, avem doar de castigat. Meditati, ascultati-va inima, intuitia, nu va impotriviti Universului si nu faceti, sub nicio forma, rau celor din jur, pentru ca tot ce nu este corect din punct de vedere moral va supara Universul, care va trimite Karma sa rezolve lucrurile, mai devreme sau mai tarziu. Iar Karma, in cazul in care nu stiati, este intotdeauna corecta si nu iarta pe nimeni.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, sponsor Stonemania.ro!